Tu, cel care ca şi un iubit îmi eşti. Cel care mi-a atins sufletul înainte să-mi ude trupul. Tu, cel pe care mi-l imaginez ca fiind o pată de lumină ce-ţi pătrunde în străfundul inimii, colorând-ţi până şi cele mai întunecat tunel. Mă auzi? Te strig, te ascult şi te chem. Te rostesc şi te desfac în milioane de bucăţele. Te împrăştii şi te adun cu braţele. Aş lua de pe jos şi cea mai mică fărâmă din tine.
Fii blând, te rog. Ai răbdare! Priveşte-mă ca o floare ce iarna are nevoie de căldură şi adăpost. Înţelege-mă ca o pasăre în zbor, care nu uită niciodată unde-i este cuibul. În toiul iernii mi-ai simţi mirosul înmiresmat, miros care în timp ce soarele îmi va săruta petalele, se va împrăştia împrejurul meu. În mijlocul verii, mi-ai vedea aripile şi ţi-ai dori să fii purtat pe ele. Deja îţi doreşti, aşa-i?
Îţi scriu acum, când încă nu ţi-am simţit atingerea, când îmi doresc cu atâta ardoare să-ţi transform buzele într-un portativ şi braţele în ring de dans. Aş vrea ca atunci când îţi şoptesc cuvinte de amor, firele tale de păr să se ridice unul câte unul, făcându-mă să-mi doresc să continui la nesfârşit.
Am să mă uit în ochii tăi şi-am să privesc în tine. Vreau să mă descalţi ca să ţi cutremur pas cu pas, cele mai îndepartate poteci. Să-ţi intru în piele precum o rază de soare, să rămân acolo şi să te înfierbânţi atât de tare încât să-ţi doreşti să vină noaptea, adierea vântului, privind la stele cu soarele în suflet şi luna aproape de tine.
