-Mă gândesc să plec.
-Unde?
-Către un alt început. Ceva nou care să-mi facă inima s-o ia din loc până când...
-Până când?
-Până când voi pleca către un alt început.
-Îmi plac începuturile.
-Îmi plac momentele când oamenii sunt acolo, în acel moment, trup şi suflet.
-Doar la început pot fi?
-Cu adevărat? Da, aşa cred. Oamenii la început sunt visători, ireali şi totuşi tangibili.
-Cu adevărat? Da, aşa cred. Oamenii la început sunt visători, ireali şi totuşi tangibili.
-Dar continuarea?
-Continuarea e compromiţătoare, patată cu amintiri frumoase, un prezent mistic şi un viitor neatins încă.
-Dacă continui înseamnă că iubeşti.
-Iubesc tot timpul. Şi acum te iubesc, la sfârşit de început.
-Asta nu e iubire.
-Nici tu nu mă iubeşti pe mine.
-Dacă mă iubeai, nu aşteptai nimic înapoi.
-Tocmai, nu aştept nimic de la tine.
-Dar de la cine?
-De la noul început.
-Deci nu vei iubi nici atunci.
-Ba da. Voi iubi începutul.
-Tu nu iubeşti pe nimeni?
-Mă iubesc pe mine.
"Aş fi rămas de o sută de ori şi aş fi plecat o singură dată, şi totuşi... am plecat".
Mihail Drumeş
