Viaţa copacului sau copacul vieţii

Meditând puţin asupra vieţii, am realizat că pot să fac asocierea dintre un om şi un pom.

Astfel, încep cu începutul. 

Burtica mamei este pământul în care creşte sămânţa pe care a sădit-o tatăl.

Naşterea - ieşirea din pământ a primului semn de viaţă. Cel mai fericit moment trăit de cei care au plantat sămânța.

Copilăria este rădăcina. Momentele cheie ale întregii existenţe. Atunci când observăm şi învăţăm, suntem educaţi şi formaţi. Aşadar, dintr-o educaţie bună rezultă rădăcini puternice şi adânc implementate în sol. 

Adolescenţa întruchipează tulpina. Veţi gândi că tulpina trebuie să fie cât mai groasă şi scundă sau cât mai înaltă pentru a rezista furtunilor şi vântului ce bate cu putere în zilele friguroase. Eu cred că atâta timp cât rădăcina este bine prinsă în pământ, tulpina se poate dezvolta în voie, alegându-şi orice formă doreşte.

Tinereţea asemeni crengilor. Perioada timpurie cu întrebări fără răspuns, cu pasiuni şi dorinţe împlinite sau neîmplinite. Crengile care se înalţă către cer sub forma unor mâini întinse. Aceasta fiind continuată cu găsirea drumului în viaţă, cu regăsirea de sine şi realizarea că trebuie să fim fericiţi, iubiţi şi sănatoşi pentru ca ceilalţi să ne aprecieze coroana de frunziş verde şi deasă, sănătoasă.

Maturitatea - muguri, flori. Momentul în care ne bucurăm de naşterea pruncilor. Dacă am crescut frumos până în acel moment şi copiii noştri ne vor semăna. Fericirea şi iubirea sunt poţiuni secrete pentru sănătatea copacului şi a florilor ce-şi vor arăta frumuseţea printre ramuri.

Bătrâneţea îşi culege fructul. Pomul care s-a bucurat de soare, a primit apa dată de Dumnezeu şi a facut flori în timpul primăverii, îi vor atârna pe poale, fructe. Gustoase şi sănătoase. Atât de delicioase, încât cei ce vor sta la umbra lor în zilele dogoritoare, vor culege fructele pentru a le împărţi şi cu ceilalţi. Asemenea învăţăturii şi a înţelepciunii. 

Moartea. Moartea-i moarte. Mortu-i mort. Vârstă înaintată, boală, accident sau crimă. Aşa mor oamenii. Copacii se veştejesc, putrezesc. Au văzut şi auzit prea multe, li s-a terminat viaţa din pământ. Alţii au gustat din deşeuri şi poluare. Necredinţa, păcatul le-a luat picăturile de apă, soarele şi le-a fost dat, în schimb, otravă. Accidentul a făcut ca ei să fie ţinta unor descărcări electrice. Mulţi au fost aleşi, doborâţi şi sacrificaţi pentru a contribui la traiul omenirii.

Viaţa, aşadar, este o succesiune de momente prin care nu doar oamenii trec, ci şi plantele. Unii duc o viaţă bună, alţii nu. Unii se bucură de norocul hărăzit de Cel de Sus, iar alţii,  pe care şi-l fac singuri; asta după credinţa fiecăruia.

Advice from a tree: 

• Stand tall and proud

• Sink your roots into the earth

• Be content with your natural beauty

• Go out on a limb

• Drink plenty of water

• Remember your roots

• Enjoy the view! 😊

                                                                Ilan Shamir

Atât de simplu

Ştii ce-mi place la un om? Sufletul. Dacă-i cald ori rece. Pe cel cald îl îmbrăţişez cu drag şi fără frică. Mă năpustesc colăcindu-mi braţele împrejurul lui. Pe cel rece îl admir pentru că presupune aprinderea unui foc imens pentru a-l dezgheţa. Un gheţar şi-o flacără ce arde numai pentru el, să-i smochească în ureche.

Am uitat de cel de piatră. Acel suflet sculptat parcă. Îmbrăţişezi, nu se întâmplă nimic. Îi dai foc, arzi lângă el, tot nimic. Dai cu ciocanul, poate poate crapă. Nici. Îl iei, îl scuturi şi-l trânteşti. Se sparge în mii de bucăţele...

Zâmbetul! Acel accesoriu care nu ar trebui uitat niciodată acasă şi nici dincolo de uşă. Acel semicerc din buze care te poate face să te simţi mai bine, nu numai pe tine, dar şi pe ceilalţi. Simte-l şi dăruieşte-l din suflet. Fii vesel, îmbătat de fericire. Nu-ţi fie teamă să-l arăţi. Râzi şi lasă-i pe cei dragi să se bucure de surâsul tău.

Sinceritatea. Curajul. Îndrăzneala de a fi tu, de a spune lucrurilor pe nume. Să spui ceea ce vrei, ceea ce nu vrei; ce te deranjează. Să spui că-ţi place, că-ţi pasă sau nu şi orice îţi trece prin cap, fără frica de a nu fi pe placul celuilalt. Să vorbeşti fără a dori să impresionezi.

Loialitatea. Să stai acolo unde eşti dorit. Să te întorci unde eşti bine-venit. Să apreciezi persoanele care văd în tine ceea ce tu nu vezi de multe ori. Să le mulţumeşti şi să-i răsplăteşti.

Respectul.  Să-i respecţi pe cei cunoscuţi şi pe cei necunoscuţi. Atunci când nu sunt demni de respectul tău, să le demonstrezi că eşti mai bun, mai deştept decât ei, prin educaţie. Să apreciezi o acţiune, un gest. Să nu-i dispreţuieşti pe cei care nu-s ca tine. Oricât de sus te-ai afla. Să le mulţumeşti părinţilor efortul de a te fi crescut, prin respect şi recunoştinţă.

Să fii om. Să fii bun. Să fii tu.

Ieri, mai bine decât azi

Am văzut un film de curând. Amețitor. Enigmatic. O poveste care reușește să te impresioneze nu pentru că lumea poate deveni un loc oribil, ba din contra, ne demonstrează că putem să construim un loc în care să trăim aşa cum ne place. Așadar, știm cu toții că sunt oameni cărora le lipsesc unul sau mai multe simțuri. S-au născut așa sau au rămas fără ele pe parcursul vieţii. Ei, în acest film, personajele noastre care inițial, pot mirosi, gusta și vedea, încetul cu încetul, printr-o epidemie, rămân fără aceste plăceri. Dispar. Step by step.

Mi s-a părut înspăimântător numai pentru simplul fapt că avându-le cândva, știau ce înseamnă să miroși o floare, ori să-ți înfingi capul în gâtul iubitei și să-i inspiri parfumul înmiresmat de piersicuță; să guști savoarea unui vin bun sau să simți gustul sărutului de dimineață; să asculți melodia preferată sau să auzi complimentele ce-ți transformă buzele şi privirea într-un curcubeu invers.

Personajele principale, un el și o ea, trăiau nefericiți. Aveau tot ce-și puteau dori, dar nu au apreciat la momentul potrivit. Aveau miros, gust și auz, dar nu se aveau unul pe altul. Nu te poți bucura singur la nesfârșit de viață. Fericirea se împarte. Prin zâmbete. Tristețea? Cu lacrimi. Singurul lucru care nu se împarte este solitudinea.

Un bucătar-șef și un doctor epidemiolog s-au cunoscut şi s-au indragostit. El, un nemernic insensibil. Ea, o visătoare neîncrezătoare. Nu a fost dragoste la prima vedere, a fost înțelegere. Ambii au intrat în relaţie cu traume din trecut, dar au decis să treacă peste rău, ştiind că le va fi bine, împreună. 

Inițial și-au bucurat privirea cu un zâmbet, buzele cu un sărut, ca mai apoi, umerii să li se transforme în râuri de lacrimi. S-au gustat unul pe celălalt, ca mai apoi să nu mai poată simți aroma catifelată a cafelei, după o noapte de amor. Şi-au încântat auzul cu râsete colorate, ca mai apoi să nu se mai audă strigați, chemați, alintați.

În final, au rămas fără aceste trei simțuri. Însă le-a rămas dragostea, amintirile și ce va urma. Au realizat că pot trăi fericiți dacă nu la fel ca înainte, poate chiar mai intens, admirând şi simţind, ceea ce le stă în faţa ochilor.

Bucură-te de ceea ce ai, creându-ţi propriul rai.