Azi m-am îmbătat. După ce ți-am zis că am să vin, și am venit, m-am îmbătat. Sticla de vin nu a reușit, dar tu m-ai amețit. Mi-ai luat toate gândurile și le-ai fermecat într-un mare fel, de numai pe tine te văd. Ești ca un vin tulbure de la care mă forfotește stomacul și totuși atât de limpede și tare, încât îmi iei tot răul și-l arunci în mare.
M-ai îmbătat cum amesteci diferitele boabe de struguri în cadă, numai că pe mine m-ai adus ca într-o boală. Mi-e rău de tine, de la vin și atâta iubire. O boală care se tratează-n doi. Mi-ai dat cuvinte să fac poeme, mi-ai dat idei de filme, mi-ai dat culori din curcubeu, soare, flori de câmp și buzele tale. Mi-ai dat dulceață, gem și fructe. Multe. Mă vitaminizezi cu o privire și un zâmbet.
Ești cel mai bun vin și-atunci când plec, iar când te revăd, simt că mă înec. Ești mai mult decât pot duce și mă forțez să-ți fac viața mai dulce.
Acum te torn în pahare cu picior, căci numai așa mă liniștesc de dor. Îți admir culoarea vie, savurând, mă-mbăt cu bucurie.
Meditând puţin asupra vieţii, am realizat că pot să fac asocierea dintre un om şi un pom.
Astfel, încep cu începutul.
Burtica mamei este pământul în care creşte sămânţa pe care a sădit-o tatăl.
Naşterea - ieşirea din pământ a primului semn de viaţă. Cel mai fericit moment trăit de cei care au plantat sămânța.
Copilăria este rădăcina. Momentele cheie ale întregii existenţe. Atunci când observăm şi învăţăm, suntem educaţi şi formaţi. Aşadar, dintr-o educaţie bună rezultă rădăcini puternice şi adânc implementate în sol.
Adolescenţa întruchipează tulpina. Veţi gândi că tulpina trebuie să fie cât mai groasă şi scundă sau cât mai înaltă pentru a rezista furtunilor şi vântului ce bate cu putere în zilele friguroase. Eu cred că atâta timp cât rădăcina este bine prinsă în pământ, tulpina se poate dezvolta în voie, alegându-şi orice formă doreşte.
Tinereţea asemeni crengilor. Perioada timpurie cu întrebări fără răspuns, cu pasiuni şi dorinţe împlinite sau neîmplinite. Crengile care se înalţă către cer sub forma unor mâini întinse. Aceasta fiind continuată cu găsirea drumului în viaţă, cu regăsirea de sine şi realizarea că trebuie să fim fericiţi, iubiţi şi sănatoşi pentru ca ceilalţi să ne aprecieze coroana de frunziş verde şi deasă, sănătoasă.
Maturitatea - muguri, flori. Momentul în care ne bucurăm de naşterea pruncilor. Dacă am crescut frumos până în acel moment şi copiii noştri ne vor semăna. Fericirea şi iubirea sunt poţiuni secrete pentru sănătatea copacului şi a florilor ce-şi vor arăta frumuseţea printre ramuri.
Bătrâneţea îşi culege fructul. Pomul care s-a bucurat de soare, a primit apa dată de Dumnezeu şi a facut flori în timpul primăverii, îi vor atârna pe poale, fructe. Gustoase şi sănătoase. Atât de delicioase, încât cei ce vor sta la umbra lor în zilele dogoritoare, vor culege fructele pentru a le împărţi şi cu ceilalţi. Asemenea învăţăturii şi a înţelepciunii.
Moartea. Moartea-i moarte. Mortu-i mort. Vârstă înaintată, boală, accident sau crimă. Aşa mor oamenii. Copacii se veştejesc, putrezesc. Au văzut şi auzit prea multe, li s-a terminat viaţa din pământ. Alţii au gustat din deşeuri şi poluare. Necredinţa, păcatul le-a luat picăturile de apă, soarele şi le-a fost dat, în schimb, otravă. Accidentul a făcut ca ei să fie ţinta unor descărcări electrice. Mulţi au fost aleşi, doborâţi şi sacrificaţi pentru a contribui la traiul omenirii.
Viaţa, aşadar, este o succesiune de momente prin care nu doar oamenii trec, ci şi plantele. Unii duc o viaţă bună, alţii nu. Unii se bucură de norocul hărăzit de Cel de Sus, iar alţii, pe care şi-l fac singuri; asta după credinţa fiecăruia.
Ştii ce-mi place la un om? Sufletul. Dacă-i cald ori rece. Pe cel cald îl îmbrăţişez cu drag şi fără frică. Mă năpustesc colăcindu-mi braţele împrejurul lui. Pe cel rece îl admir pentru că presupune aprinderea unui foc imens pentru a-l dezgheţa. Un gheţar şi-o flacără ce arde numai pentru el, să-i smochească în ureche.
Am uitat de cel de piatră. Acel suflet sculptat parcă. Îmbrăţişezi, nu se întâmplă nimic. Îi dai foc, arzi lângă el, tot nimic. Dai cu ciocanul, poate poate crapă. Nici. Îl iei, îl scuturi şi-l trânteşti. Se sparge în mii de bucăţele...
Zâmbetul! Acel accesoriu care nu ar trebui uitat niciodată acasă şi nici dincolo de uşă. Acel semicerc din buze care te poate face să te simţi mai bine, nu numai pe tine, dar şi pe ceilalţi. Simte-l şi dăruieşte-l din suflet. Fii vesel, îmbătat de fericire. Nu-ţi fie teamă să-l arăţi. Râzi şi lasă-i pe cei dragi să se bucure de surâsul tău.
Sinceritatea. Curajul. Îndrăzneala de a fi tu, de a spune lucrurilor pe nume. Să spui ceea ce vrei, ceea ce nu vrei; ce te deranjează. Să spui că-ţi place, că-ţi pasă sau nu şi orice îţi trece prin cap, fără frica de a nu fi pe placul celuilalt. Să vorbeşti fără a dori să impresionezi.
Loialitatea. Să stai acolo unde eşti dorit. Să te întorci unde eşti bine-venit. Să apreciezi persoanele care văd în tine ceea ce tu nu vezi de multe ori. Să le mulţumeşti şi să-i răsplăteşti.
Respectul. Să-i respecţi pe cei cunoscuţi şi pe cei necunoscuţi. Atunci când nu sunt demni de respectul tău, să le demonstrezi că eşti mai bun, mai deştept decât ei, prin educaţie. Să apreciezi o acţiune, un gest. Să nu-i dispreţuieşti pe cei care nu-s ca tine. Oricât de sus te-ai afla. Să le mulţumeşti părinţilor efortul de a te fi crescut, prin respect şi recunoştinţă.
Am văzut un film de
curând. Amețitor. Enigmatic. O poveste care reușește să te impresioneze nu
pentru că lumea poate deveni un loc oribil, ba din contra, ne demonstrează că putem
să construim un loc în care să trăim aşa cum ne place. Așadar, știm cu toții că
sunt oameni cărora le lipsesc unul sau mai multe simțuri. S-au născut așa sau
au rămas fără ele pe parcursul vieţii. Ei, în acest film, personajele noastre care inițial, pot
mirosi, gusta și vedea, încetul cu încetul, printr-o epidemie, rămân fără
aceste plăceri. Dispar. Step by step.
Mi s-a părut
înspăimântător numai pentru simplul fapt că avându-le cândva, știau ce înseamnă
să miroși o floare, ori să-ți înfingi capul în gâtul iubitei și să-i inspiri parfumul înmiresmat de piersicuță; să guști savoarea unui vin bun sau să simți
gustul sărutului de dimineață; să asculți melodia preferată sau să auzi
complimentele ce-ți transformă buzele şi privirea într-un curcubeu invers.
Personajele principale, un el și o ea, trăiau
nefericiți. Aveau tot ce-și puteau dori, dar nu au apreciat la momentul potrivit. Aveau miros, gust și auz, dar nu se aveau unul pe altul. Nu te poți
bucura singur la nesfârșit de viață. Fericirea se împarte. Prin zâmbete.
Tristețea? Cu lacrimi. Singurul lucru care nu se împarte este solitudinea.
Un bucătar-șef și un doctor epidemiolog s-au
cunoscut şi s-au indragostit. El, un nemernic insensibil. Ea, o visătoare
neîncrezătoare. Nu a fost dragoste la prima vedere, a fost înțelegere. Ambii au
intrat în relaţie cu traume din trecut, dar au decis să treacă peste rău, ştiind că le va fi bine, împreună.
Inițial și-au bucurat privirea cu un zâmbet, buzele
cu un sărut, ca mai apoi, umerii să li se transforme în râuri de lacrimi. S-au
gustat unul pe celălalt, ca mai apoi să nu mai poată simți aroma catifelată a
cafelei, după o noapte de amor. Şi-au încântat auzul cu râsete colorate, ca mai
apoi să nu se mai audă strigați, chemați, alintați.
În final, au rămas fără aceste trei simțuri. Însă le-a rămas
dragostea, amintirile și ce va urma. Au realizat că pot trăi fericiți dacă nu
la fel ca înainte, poate chiar mai intens, admirând şi simţind, ceea ce le stă în faţa ochilor.
Corpul îmi este împrăștiat prin așternuturi; piciorul meu cocoțat peste abdomenul lui, în timp ce mâna lui dreaptă îmi ține trunchiul țeapăn și imobilizat.
Din colțurile lumii, de pe ceasornicarele construite grandios în piețele aglomerate ale marilor orașe, răsună când secundarul și minutarul formează două linii paralele în dreptul orei 8.
În Bucureşti nu sunt deşteptătoare atât de grandioase, de aceea domnul se trezește, amorțit și deranjat de alarma telefonului, care îl anunţă că trebuie să meargă la serviciu, fapt ce duce la câteva amânări. Nesătul de a-i simți corpul sub vraja atingerii, mai pierde ceva vreme privind la doamna lui care, dezmorțită de săruturile tandre ce îi învăluie pielea, își ridică capul, așezându-l pe pieptul acestuia. O desfătare, un sărut pe frunte și o zi bună în continuare.
Mă trezesc peste preț de câteva ore bune, în jurul orei 14:00. Dezgolită și tot atât de învelită. Cred că mă învăluie un val de iubire prin care nu știam că pot înota.
Îmi fac curaj să mă ridic din pat, după care picioarele îmi alunecă spre bucătărie, unde urma să-mi fac o cafea. Ajungând în fața expresorului, realizez că nu știu foarte bine să-l utilizez, însă, cu puțin efort am ajuns să fac o cafea în care nu am avut de unde să adaug nici lapte și nici zahăr. Am renunțat la această plăcere vicioasă, fiind prea tare pentru papilele mele gustative și mult mai energizantă decât am nevoie; cu atât că îngălbenește dantura, în timp, chipul tânăr fiind afectat de șanțurile bătrâneții.
M-am simțit ca o nevastă fără job ori aflată în concediu. Ceea ce nu mi-ar aduce bucurie pentru că vreau ca timpul nostru liber să se suprapună. Am citit, am fost la cumpărături, am plătit facturi și am gătit. Mi-am așteptat domnul cu căldură, însă cu berea şi mâncarea reci.
Cu o mică întârziere, dar cu mult entuziasm, intră în casă cu sărutul și îmbrățișarea in privire. Își apăsă buzele peste ale mele şi, totodată, urechile mele îi ating palmele. În timp ce inimile noastre se bucură de moment, trupurile ni se contopesc de flacăra arzătoare a dragostei.
- Ce faci, iubito?, mă întreabă privindu-mi în suflet.
- Te aşteptam, iubitule. Cum ţi-a fost ziua?
- Agitată. Nu pot să am răbdare când te ştiu la mine în sufragerie. Abia aşteptam să revin în braţele tale.
Mă face să zâmbesc şi aleg să-l răsplătesc cu un sărut suav.
- Ţi-e foame? Eu nu am mâncat nimic astăzi. Am gătit ceva şi am zis să te aştept, să cinăm împreună.
Ne-am aşezat la masă, ne-am povestit întâmplările hazlii din ziua respectivă, i-am zis de întâlnirea neaşteptată cu mama lui, doamna Nuţi şi am ciocnit de câteva ori sticlele de bere, urându-ne unul altuia, cu buzele pană la urechi, sănătate şi noroc.
Dorințe sau visuri, realitatea trebuie trăită, nu conștientizată și lăsată baltă. Te simți bine? Ești fericit, relaxat, dar în acelaşi timp înnebunit?
Tu, cel care ca şi un iubit îmi eşti. Cel care mi-a atins sufletul înainte să-mi ude trupul. Tu, cel pe care mi-l imaginez ca fiind o pată de lumină ce-ţi pătrunde în străfundul inimii, colorând-ţi până şi cele mai întunecat tunel. Mă auzi? Te strig, te ascult şi te chem. Te rostesc şi te desfac în milioane de bucăţele. Te împrăştii şi te adun cu braţele. Aş lua de pe jos şi cea mai mică fărâmă din tine.
Fii blând, te rog. Ai răbdare! Priveşte-mă ca o floare ce iarna are nevoie de căldură şi adăpost. Înţelege-mă ca o pasăre în zbor, care nu uită niciodată unde-i este cuibul. În toiul iernii mi-ai simţi mirosul înmiresmat, miros care în timp ce soarele îmi va săruta petalele, se va împrăştia împrejurul meu. În mijlocul verii, mi-ai vedea aripile şi ţi-ai dori să fii purtat pe ele. Deja îţi doreşti, aşa-i?
Îţi scriu acum, când încă nu ţi-am simţit atingerea, când îmi doresc cu atâta ardoare să-ţi transform buzele într-un portativ şi braţele în ring de dans. Aş vrea ca atunci când îţi şoptesc cuvinte de amor, firele tale de păr să se ridice unul câte unul, făcându-mă să-mi doresc să continui la nesfârşit.
Am să mă uit în ochii tăi şi-am să privesc în tine. Vreau să mă descalţi ca să ţi cutremur pas cu pas, cele mai îndepartate poteci. Să-ţi intru în piele precum o rază de soare, să rămân acolo şi să te înfierbânţi atât de tare încât să-ţi doreşti să vină noaptea, adierea vântului, privind la stele cu soarele în suflet şi luna aproape de tine.
Iubitule, te-aş mângâia sub piele. M-aş apropia de tine atât de tare, încât firele de păr să-mi intre în carne. Mi-aş lipi buzele de urechi şi ţi-aş compune un poem melodios, astfel încât cuvintele să-ţi alunece prin minte în ritm de dans. Ţi-aş lua mâna dreaptă şi ţi-aş pune-o pe sânul stâng, să-mi simţi bătăile inimii. Te-aş lăsa să-mi intri în suflet ca o tornadă şi să cureţi tot în cale. Te-aş lăsa să-mi mergi prin suflet cu gazul şi bricheta după tine. Aş intra în tine cu o ţigară, să-ţi ia foc inima şi să arzi, doar pentru mine...
Ţi-aş lua buzele şi aş cânta cu ele, ţi-aş lua mâinile şi m-aş mângaia. Ţi-aş lua capul şi l-aş săruta precum o mamă îşi sărută puiul. Te-aş lăsa să-mi umblii prin minte şi prin suflet, dar descalţă-te, te rog...
Mi-aş încolăci picioarele împrejurul tău şi te-aş lăsa s-aluneci în mine, să-mi simţi căldura trupului. Aş lăsa ploaia să cadă, să ude tot, ca mai apoi să punem lemne pe foc, să se usuce, dar nu de tot. M-aş transpune într-un curcubeu, să-ţi colorez şi cele mai întunecate gânduri. Vreau să-ţi intru în minte, în suflet. Vreau să fiu în tine.
"A nu iubi e o dramă cu mult mai tristă decât a nu fi iubit".~ ANDREI PLEŞU
Am ajuns la concluzia că multe iubiri sunt doar proiecţii ale propriei noastre minţi. Pe lângă faptul că ele nu au început niciodată, nici nu ar avea cum să se termine. Pentru că ştim cu toţii, ce lucrează în mintea noastră, nu lucrează şi în a altora. Întâlnim o persoană, ne place şi ne gândim: ''Cum ar fi dacă?''. După acel dacă, nu ar trebui să urmeze decât o acţiune.
Ne aşezăm capul pe pernă şi visăm cu ochii închişi. De obicei, visăm la ceea ce ne-a stat gândul toată ziua. Ne trezim şi începem să visăm cu ochii deschişi. Mereu, la ceea ce ne dorim. Dar dacă am alunga toate gândurile şi ne-am trezi singuri, în momentul prezent, am şti sa apreciem clipa de acum? Ce ar fi dacă am sta pur şi simplu şi ne-am bucura de ceea ce avem, fără să ne gândim la trecut sau viitor?
De multe ori conversăm cu noi înşine, ne certăm, ne construim idealuri şi ne proiectăm momente care în adâncul nostru, am vrea să se întâmple. Ei, de multe ori acestea rămân implementate doar în mintea noastră, realitatea fiind alta. De aici rezultă nefericirea, depresia, stresul, dispreţul faţă de cei din jur, faţă de noi înşine şi chiar compătimirea că nu suntem destui de buni pentru a ajunge acolo unde ne-am dorit. Uneori apreciem oamenii pe care-i iubim mai mult decât pe noi înşine. Ce prostie. Tu eşti tu! Nimeni nu poate fi ca tine. De aici şi gelozia, care este o boală incurabilă, a oamenilor care nu se apreciază destul pe sine, care cred că altcineva e mai bun decât cine este el.
Suntem toţi atât de diferiţi, încât în fiecare dăinuieşte ceva special. Apreciază ceea ce ai, iubeşte-te mai mult decât pe oricine şi nu lăsa pe mâna nimănui asta! Învaţă să te iubeşti pe tine şi te vor iubi şi ceilalţi. 😄
3 am. De două ore încerc să adorm şi încă nu am reuşit. Paharul de vin e pe masă, jumătate gol, jumătate plin. Îmi trece cuvântul dor prin minte şi mai iau o gură, să-mi treacă. Mi-e dor, dar să nu inţelegi greşit. Mă dor urechile de-atâta urlet. A trecut ceva timp de când nu am mai auzit veşti de la tine şi nici nu mai aştept. Ştiu că ai plecat de tot şi nu pot decât să-ţi spun: Să ai o călătorie plăcută!
Am baza principiilor mele, acum construiesc casa lor, urmând apoi acoperişul. Am hotărât să nu mai las pe nimeni să-mi intre în suflet, altfel voi avea de suferit. De ce să sufăr eu că oamenii se hotărăsc dintr-o dată că nu mă mai vor în viaţa lor? Nu. De azi înainte nu. ''Ceea ce ţie nu îţi place, altuia nu-i face.'' Un proverb pe care mulţi ar trebui să-l citească de câteva ori până să se implanteze în convingerile şi viitoarelor acţiuni. Astfel, eu am decis să nu reacţionez vreodată aşa. Să nu alung omul care mi-a fost alături. Nu cu ''un şut în fund.'' Nimic nu doare mai tare decât să fii părăsit fără a primi măcar un singur motiv... Sentimentele vin şi pleacă, toţi ştim asta. Şi chiar dacă ar pleca, asta nu înseamnă să uităm că au existat cândva.
Ai grijă de maşină, ai grijă de a plăti facturile la timp, ai grijă până şi de cele mai neînsemnate obiecte din jurul tău, dar nu poţi avea grijă de un suflet. Dezamăgitor. Îţi aperi sufletul? Foarte bine. Vei vedea că multe persoane fac asta. Vor exista momente în care îţi vei dori ca cineva să nu se mai împotrivească, să-şi lase scutul acasă înainte de a se întâlni cu tine, pentru ca şi sufletele să-şi vorbească, nu doar ochii şi buzele...
Toate trec.... Lăsând cicatrici. Unele se spală. altele se duc cu timpul, câteva le vom acoperi prin tatuaje, iar altele ne vor urmări toată viaţa. O iubire neconsumată, niciodată mărturisită şi plină de dor. Nepăsător....
