Saturday, March 18, 2017

Trup şi suflet

Iubitule, te-aş mângâia sub piele. M-aş apropia de tine atât de tare, încât firele de păr să-mi intre în carne. Mi-aş lipi buzele de urechi şi ţi-aş compune un poem melodios, astfel încât cuvintele să-ţi alunece prin minte în ritm de dans. Ţi-aş lua mâna dreaptă şi ţi-aş pune-o pe sânul stâng, să-mi simţi bătăile inimii. Te-aş lăsa să-mi intri în suflet ca o tornadă şi să cureţi tot în cale. Te-aş lăsa să-mi mergi prin suflet cu gazul şi bricheta după tine. Aş intra în tine cu o ţigară, să-ţi ia foc inima şi să arzi, doar pentru mine...
Ţi-aş lua buzele şi aş cânta cu ele, ţi-aş lua mâinile şi m-aş mângaia. Ţi-aş lua capul şi l-aş săruta precum o mamă îşi sărută puiul. Te-aş lăsa să-mi umblii prin minte şi prin suflet, dar descalţă-te, te rog...

Mi-aş încolăci picioarele împrejurul tău şi te-aş lăsa s-aluneci în mine, să-mi simţi căldura trupului. Aş lăsa ploaia să cadă, să ude tot, ca mai apoi să punem lemne pe foc, să se usuce, dar nu de tot. M-aş transpune într-un curcubeu, să-ţi colorez şi cele mai întunecate gânduri. Vreau să-ţi intru în minte, în suflet. Vreau să fiu în tine.
"A nu iubi e o dramă cu mult mai tristă decât a nu fi iubit".~ ANDREI PLEŞU





Photo source: ArtPics

No comments:

Post a Comment