Atât de simplu

Ştii ce-mi place la un om? Sufletul. Dacă-i cald ori rece. Pe cel cald îl îmbrăţişez cu drag şi fără frică. Mă năpustesc colăcindu-mi braţele împrejurul lui. Pe cel rece îl admir pentru că presupune aprinderea unui foc imens pentru a-l dezgheţa. Un gheţar şi-o flacără ce arde numai pentru el, să-i smochească în ureche.

Am uitat de cel de piatră. Acel suflet sculptat parcă. Îmbrăţişezi, nu se întâmplă nimic. Îi dai foc, arzi lângă el, tot nimic. Dai cu ciocanul, poate poate crapă. Nici. Îl iei, îl scuturi şi-l trânteşti. Se sparge în mii de bucăţele...

Zâmbetul! Acel accesoriu care nu ar trebui uitat niciodată acasă şi nici dincolo de uşă. Acel semicerc din buze care te poate face să te simţi mai bine, nu numai pe tine, dar şi pe ceilalţi. Simte-l şi dăruieşte-l din suflet. Fii vesel, îmbătat de fericire. Nu-ţi fie teamă să-l arăţi. Râzi şi lasă-i pe cei dragi să se bucure de surâsul tău.

Sinceritatea. Curajul. Îndrăzneala de a fi tu, de a spune lucrurilor pe nume. Să spui ceea ce vrei, ceea ce nu vrei; ce te deranjează. Să spui că-ţi place, că-ţi pasă sau nu şi orice îţi trece prin cap, fără frica de a nu fi pe placul celuilalt. Să vorbeşti fără a dori să impresionezi.

Loialitatea. Să stai acolo unde eşti dorit. Să te întorci unde eşti bine-venit. Să apreciezi persoanele care văd în tine ceea ce tu nu vezi de multe ori. Să le mulţumeşti şi să-i răsplăteşti.

Respectul.  Să-i respecţi pe cei cunoscuţi şi pe cei necunoscuţi. Atunci când nu sunt demni de respectul tău, să le demonstrezi că eşti mai bun, mai deştept decât ei, prin educaţie. Să apreciezi o acţiune, un gest. Să nu-i dispreţuieşti pe cei care nu-s ca tine. Oricât de sus te-ai afla. Să le mulţumeşti părinţilor efortul de a te fi crescut, prin respect şi recunoştinţă.

Să fii om. Să fii bun. Să fii tu.